Ziua Pescarusului

Imaginea pleaca de pe un felinar, ca un ozn, din panza rosie rasucita cu fire galbene si portocalii, panorameaza lent podeaua de lemn, matura nisipul ca o pala de briza imbatata de culorile nebune ale marii, de la turcoaz la lila si de la albastru plumburiu la aur topit. Apusul, norii, bucatile de cer albastru si limpede acopera o parcela magica, unde totul e viu. Unde totul se joaca ordonat mulandu-se perfect peste starile sufletelor celor rataciti pe acolo. Un foc aprins de fete tatuate, cu priviri rapide si rapitoare imbie duhurile serii la fuziune cu sentimentele insinguratilor care-si cauta o clipa de fercire nevinovata, langa un pahar de mojito sau o bere nervoasa, dar rece. Acordurile strabar pamantul, se inalta intr-un zbor spiralat purtate pe aripi de elfi, facan norii sa danseze, ca niste vechi shamani imbatati de libertate si ayuahasca. Barul cu nume rusesc are un farmec aparte, e micut si intim. Barmanii, cu ochii rosii de verde, zambesc onest si-ti sufla in ochi fumul rebel al lipsei de griji. Oamenii plutesc fantomatici neintelegand de ce se simt atat de atrasi de acest loc sublim de simplu. E ca o vraja...pe care o inteleg doar cei cu ochii sclipind ciudat, ca semn al trecerii lor, in vis halucinant prin stepele mortii. Ciudat, desi se aduna cu totii in jurul focului, raman singuri si visatori, captivi in trupurile lor frumos de inconsistente. Auzisem ca pe aici umbla o “haita” de baieti liberi, care s-au imprietenit cu plantele misterioase din zona, si care fierb laptele intr-un fel anume, din care doar aroma de scortisoara induce in eroare simturile conformiste, si vroiam sa ma alatur lor intr-o calatorie de-o nopate catre ultimile porti, ramas nedeschise, din neatentie. Stiam cine sunt, de unde vin, dar inca nu aflasem incotro ma indrept, si nci nu cred ca vom putea afla pana la inchidera delicata a pleoapelor si dupa ce in ultim asuflare vom auzi vag spre tare: “Eli, Eli lamma sabatahni?” Stateam pe un puf mare si portocaliu cand auzi langa mine o intrebare dulce: vrei un prost? Ti-l dau gata facut cu 15 lei. Il privii in abiosul ochilor pe acel tip uscativ, coroiat, negru ca un brau de frac si zambind ii dadui banii, multumindu-i tacit, printr-o inclinare usoara. L-am activat si in fumul albastrui cu miros promitator de zbor catre launtruri am intrezarit pentru o clipa perspectiva unei intalniri cosmice. Caleidoscop de imagini pixelate in culorile unei realitati, inca misterioase, ascunsa in curgerea unor endorfine dintr-uhn creier mai enigmatic decat Sfinxul si mai tacut ca luna palida, imi aluneca prin simturi inundandu-ma cu un sentiment de bucurie blajina, descatusata de complexe si indigo de trista. Port de ceva vreme cu mine un soi de melancolie grej pe care incer s-o descifrez, insa renunt obosit dupa cateva ore de introspectie sterila, Ma rog, ma ridic si usor clatinat, ma indrept spre bar, unde o blonda cu aer de stepa ma astepta dupa tejghea privindu-ma taios.

-“Stii sa aci o surubelnita?”, o intrebai eu destulo de neintersat.

-“Ia pune-ma la incercare”, raspunse ea, suficient de obraznic, incat sa-mi starneasca o minima reactie.

O strafulgerai piezis, ca un deochi si o pironii cat timp prelucra bautura sincer de infidela. Votca ametita cu suc de portocale, dar numnai niste maini dibace pot agita moleculel, ca ele sa pluteasca imbinandu-se perfect. Cunoscatorii isi gasesc satisfactie in acste coctail simplu, dar datator de flama interioara. Mainile ei aspre, bronzate si noduroase se miscau rotund tradand meserie si chiar placere. Ma stiut in acel moment ca va fi una dintre cele mai  bune surubelnite. Imi intinse pharul sfidator batjocorindu-ma cu o privire de caine lup:

-“Ia vezi stimabile, corespunde standardelor?

Gustai tacticos, dand timp celor doi serpi, argintiu si portocaliu, sa se prelinga armonios pe toboganul unei trahei usor iritate de fum.

-“Da. E foarte bun...aproape perfect.”

-“Dar ce-i lipseste ca sa fie desavrsit? Ma intepa ea neicrezatoare.

-“Companie”, lasai eu sa cada replica imbatatbila de agatat barmanite all around the world. Si asa cum ma astpasem, gheata din ochii ei caprui incepu sa se topeasca, lasand aburii unui rosu timid sa-i coloreze obrajii prelungi.

Si-l prepara iute si ciocnirm in acel fel in acre mainile se ating vag, pentru o secunda tranmitandu-si feromonii unei foarte apropiate imbratisari dezinhibate.

Orele trecura pana la un rasarit incredibil de jucaus, degajand fulare visinii, rosii, portocalii pana la galben pai...Facu schimbul de tura si porniram tinandu-ne de mana, cu picioarele prin apa stravezie. Taceam, sau vorbeam cu sufletul, caci aveam senzatia ca suntem de o viata impreuna. De vieti...Adam si Eva.

-“Stiu un loc foarte special, aici...urca, hai...sau poate te inteapa surubelnitele.

Zambesc si-mi imping pieptul saltand peste niste bucati mari de argila uscata, maro. Intra-devar locul este straniu. La jumatatea unui deal de argila, peste o plaja cu bolovani rosii, care pastreaza in ei milioenele de pasi, cu povestile lor, este o poienita atat de mica, incat se pot tolani in ea, doua trupuri, de preferat de sexe opuse. Ne intindem lasand soarele sa ne patrunda prin pieile uscate de atata sare. Se face 10 dimineata si ea ma invita la ea in camera sa dormim putin. Cum sa dormim?

Ajungem intr-o curte pustie, unde latra patru caini si ne intalnim cu niste baieti dubiosi care despica un cactus si ii mananca semintele. Intram intr-o camera ciudat amenajata si ne trantim pe o saltea dubla intinsa direct pe o gresie care imita nisipul. Si atunci am simtit ceva ciudat...parca imi recunosteam parfumul acolo.

-“Cum te cheama”, ma intreba ea, destul de tarziu.

-“Alex”, raspunsei eu zambind.

In lumina acea poortocalie, am facut dragoste cu “maxilarele” inclestate. Cand ea a adormit, eu am plans, am plans acel umilitor strigat de recunoastere. Sentimentul ciudat persista si mai tare. Nu stiu ce anume resort m-a impins sa deschid sertarul unei noptiere plina de carti imprastiate. Degetele mele lungi si bronzate au atins atunci o fotografie. Din ea zambea ea, pe care nici nu stiu cum o cheama si...cu mine!

Imaginea pleaca Imaginea pleaca de pe un felinar, ca un ozn, din panza rosie rasucita cu fire galbene si portocalii, panorameaza lent podeaua de lemn, matura nisipul ca o pala de briza imbatata de culorile nebune ale marii, de la turcoaz la lila si de la albastru plumburiu la aur topit. Apusul, norii, bucatile de cer albastru si limpede acopera o parcela magica, unde totul e viu. Unde totul se joaca ordonat mulandu-se perfect peste starile sufletelor celor rataciti pe acolo. Un foc aprins de fete tatuate, cu priviri rapide si rapitoare imbie duhurile serii la fuziune cu sentimentele insinguratilor care-si cauta o clipa de fercire nevinovata, langa un pahar de mojito sau o bere nervoasa, dar rece. Acordurile strabar pamantul, se inalta intr-un zbor spiralat purtate pe aripi de elfi, facan norii sa danseze, ca niste vechi shamani imbatati de libertate si ayuahasca. Barul cu nume rusesc are un farmec aparte, e micut si intim. Barmanii, cu ochii rosii de verde, zambesc onest si-ti sufla in ochi fumul rebel al lipsei de griji. Oamenii plutesc fantomatici neintelegand de ce se simt atat de atrasi de acest loc sublim de simplu. E ca o vraja...