Insula din spatele Lunii

De cativa ani, se plimba prin sat, un personaj foarte straniu. E mereu imbracat la fel, are parul si barba neingrijite si unghii ca de yoghin extrem. Nimeni nu prea se apropie de o asemenea aparitie, insa el, bland si inofensiv se aseaza pe langa oameni ascultandu-i. Nu scoate, decat foarte rar, vreo vorba. Pare retardat, dar nu este. Il cheama Petru. A fost profesor de filosofie, a facut parte dintr-o secta tantrica, si-a prajit creierul jucandu-se cu forte pe care nu le-a inteles si a venit sa se purifice in solitudine si meditatie intr-un loc de putere. Aici, marea, nisupul, pamantul, plantele, cerul sunt fiinte vii care comunica, vindeca sau blesteama, dupa caz. Intr-o noapte magica, langa terasa cu nume rusesc, Petru, intins langa foc se juca cu degetele, mormaind in barba incurcata mantre, doar de el stiute. Atmosfera era incendiara, o petrecere cu shut-uri grele sau dulci, cu absint si verde, cu de toate. Printre petrecareti era un tip taciturn si incruntat. Nimeni nu-l remarcase desi atmosfera lui interioara bruia vieb-ul comun. Trupurile se incovoiau in acorduri lascive, bautura si fumul intretineau iluzia unei fericiri netulburate. Singurle personaje care erau total decupate din cadru: Petru si morocanosul. Se aflau la distanta unul de altu, dar se simteau recunoscandu-se ca fiind total diferiti de grup. Pe celalalt il chema Octav. Fusese parasit de nevasta, concediat in acelasi an si aflase pe deasupra ca dezvolta un cancer de prostata. Prematur. Abia implinise 38 de ani. Pustiit de suferinta unui suflet care nu isi intelege soarta, Octav venise in Vama ca sa uite, sa se lasa prada unei dulci desantari care sa-l linisteasca pentru o clipa. Practic ceruse de la viata, o clipa de suspendare in imponderabilitatea dintre vii si morti. Inainta spre bar, unde ceru o votca. In jarul tigarii vazu silueta lui Petru, stranie, ca un om al cavernelor cum se indreapta spre mare. Ii privi spatele cateva minute incercand sa inteleaga ce face homeless-ul acela cu degetele ale prelungite de niste unghii monstroase. Petru focusa luna prin triunghiul nascut din impreunarea palmelor. “Om mani padme hum”.

Octav se ametise bine si simtea cum incepe usor sa uite si sa relaxeze. Lumea dansa furibunda. Si, dintr-o data cazu curentul. Barul se invalui in negura. Doar focul de pe plaja si luna descopereau taramurile dintre intuneric si umbra. Fara muzica, decorul era diferit. Vantul batea dinspre est aducand valuri din ce in ce mai mari. Dupa cateva minute de contemplare, multimea a inecput sa se descompuna in cautarea altor acorduri, altor povesti. Ramasesera doi barmani si o tipa uscata, frumoasa dar incapabila sa zambeasca, Petru si Octav foarte beat, neintelegand de ce dintr-o data simte atata liniste. “Am murit deja?” Petru s-a apropiat atunci de Octav, l-a privit cu un albastru de icoana si i-a spus: “Muta-te aici si ai sa te vindeci. Pamantul de aici are niste proprietati speciale. Este un loc de putere. O stia si guru Nanak...”Apoi se indeparta de bar, bolborosind in barba, cine stie ce formule mandragorice. Lumina izbugni odata cu melodia sweet bosa nova si viata barului cu nume rusesc incepu din nou sa musteasca. Octav o cauta din priviri pe tipa uscata, dar aceasta plecase spre mare, imbaindu-se, deja  goala sub razele lunii. Pentru o clipa simti un nod in gat si o caldura nestapanita: “Daca am murit deja?” Barul era din nou plin si plin de verva. Din cadru disparuse si Octav. Undeva in spatele lunii, se spune ca este o insula cu un bar unde canta uneori si Leonard Cohen, unde se intalnesc sufletele cu lumina si atunci cand cade curentul.