Cainele alb

Ori ce sat isi are vrajitoarele lui bune si rele. De cativa ani, isi adusese baghetele si cristalele o duduie durdulie, cu capul ca o luna plina si ochii de un albastru murdar. Parea bonoma, simpatica de viata, dar prin labirinturile sufletului ei se plimba agale o cotoroanta. Usor schiop si dormind de ani buni sub papucul ei, marimea 41, Costel isi juca rolul de sot disciplinat, eviscerat. Nu-i iesea niciodata de sub cuvant, presta cele mai ingrate munci pentru un barbat: curatenie, bucatarie si cumparaturi. Ghionoaia avea clintela multa de la Bucuresti, pe care o momea pana la casa ei de la mare, o caza in niste camere prost incropite din osb si plastic. Dupa niste mojmoande de inspiratie wicca, Aliodora le citea clientelor ei, majoritatea niste foste sotii de tovarasi ajunsi gusatii revolutiei, in cristale, le intocmea un horoscop generalizat, le povestea despre puterea de protectie a ghearei de gaina, a capului de vita descarnat, sau a labei de iepure de camp pusa in poseta langa ruj, dupa care le lua banii. Cam 300 de euro de caciula pentru trei zile. Un weekend ocult...Rula, astfel, ceva banuti, cateva mii pe an, pana intr-o zi cand dusa pe luna plina la malul marii sa-si spele cristalele si sa-si curete instrumentarul simti ca este urmarita. Avand radacini in stepele rusesti, Aliodora era o femeie dura, rece si nu se infiora prea usor, insa atunci simtea ca o forta mult mai mare decat poate ea controla pluteste pe aripi de ceata in spatele ei. Incepu sa transpire in ciuda vantului rece. Se oprea din cand in cand si privea peste umar, neputandu-se descotorosi de aceasta senzatie clara de pericol. Era prin iunie, cand Vama e pustie, iar la ora aceea, pana si fantomele innecatilor dormeau. Ajunse la mal facu focul,isi desena un cerc pe nisip, se aseza in centrul lui si incepu sa bolboroseasca peste cristale, baghete si peste un saculet facut dintr-o fata de masa unde se mai aflau tot felul de gadgeturi vrajitoresti. Straniul situatiei avea sa continue. Din senin au inceput sa apara niste nori negri care opturau luna, vantul s-a intetit pana a stins valvataia jucausa. Se facuse un intuneric dens ca vinul foarte vechi, in care doar albusul valurilor lasa o dara optimista. Un vant aparut parca din centrul pamantului a inceput sa ridice spirale de nisip in aer invaluind-o pe Aliodora din toate partile. Vrajitoarea supraponderala nu se mai confruntase niciodata cu asa ceva. De fapt, ea nici nu prea credea in ce mojmondeste, insa facea bani frumosi vanzand sperante unor papagali prea comozi sa-si caute sinele. Acum se ciocnea de o forta venita din lumi de ea nestiute. Incepu sa tremure si simti brusc cum ii cedeaza vezica. Un sarpe inconsitent dar fierbinte ii aluneca pe sub fusta ca o husa de tanc. Da, la cei 63 de ani, Aliodora retrai in bucla momentul cand avea trei ani, si fratele ei mai mare aparuse din padure imbracat cu o blana de urs. Incepu sa se roage haotic, apoi din ce in ce mai linistit. Vantul se intetea si mai tare, marea devenise agitata, cerul era ca smoala, luna disparuse. Aliodora, innebunita de spaima a vazut atunci cainele alb. A venit spre ea, s-a oprit in dreptul cercului, s-a asezat si a privit-o cateva secunde in ochi pe vrajitoarea de oras. Aproape ca zambea. Ca prin farmec nebuneala a incetat. Norii s-au risipit lasand luna sa respire, carbunii s-au aprins din nou, iar marea s-a linistit ca mai inainte. Aliodora surprinsa de rapiditatea schimbarilor nici n-a observat ca misteriosul caine disparuse. Un gand ciudat a pus atunci stapanire pe ea. A ingropat cristalele, s-a dus acasa, s-a cuibarit in pat, langa umilul ei sot caruia i-a spus dupa 32 de ani de casnicie, pentru prima oara: te iubesc! A doua zi cardul de duduite trecute si galagioase care venisera la ghicit in cafea si in cartile de tarot a ramas foarte surpris sa auda ca sotii Maluceanu au trebuit sa se intoarca brusc la Bucuresti. Baiatul lor, Lixandru fugise in Grecia cu iubitul lui. Pentru confortul unei familii precare intelectual dar debordand financiar sa ai un copil homosexual este o povara greu de purtat. Dar Aliodora nu se mahni de loc. Intelesese atunci strafulgerata de privirea cainelui alb ca intotdeauna ne supunem ecuatiei:cauza-efect! Prietenele Aliodorei au barfit multa vreme si au pus renuntarea la vrajitorie pe seama dramei din familie. Nimeni altcineva din sat n-a mai vazut de atunci cainele alb.

Insula din spatele Lunii

De cativa ani, se plimba prin sat, un personaj foarte straniu. E mereu imbracat la fel, are parul si barba neingrijite si unghii ca de yoghin extrem. Nimeni nu prea se apropie de o asemenea aparitie, insa el, bland si inofensiv se aseaza pe langa oameni ascultandu-i. Nu scoate, decat foarte rar, vreo vorba. Pare retardat, dar nu este. Il cheama Petru. A fost profesor de filosofie, a facut parte dintr-o secta tantrica, si-a prajit creierul jucandu-se cu forte pe care nu le-a inteles si a venit sa se purifice in solitudine si meditatie intr-un loc de putere. Aici, marea, nisupul, pamantul, plantele, cerul sunt fiinte vii care comunica, vindeca sau blesteama, dupa caz. Intr-o noapte magica, langa terasa cu nume rusesc, Petru, intins langa foc se juca cu degetele, mormaind in barba incurcata mantre, doar de el stiute. Atmosfera era incendiara, o petrecere cu shut-uri grele sau dulci, cu absint si verde, cu de toate. Printre petrecareti era un tip taciturn si incruntat. Nimeni nu-l remarcase desi atmosfera lui interioara bruia vieb-ul comun. Trupurile se incovoiau in acorduri lascive, bautura si fumul intretineau iluzia unei fericiri netulburate. Singurle personaje care erau total decupate din cadru: Petru si morocanosul. Se aflau la distanta unul de altu, dar se simteau recunoscandu-se ca fiind total diferiti de grup. Pe celalalt il chema Octav. Fusese parasit de nevasta, concediat in acelasi an si aflase pe deasupra ca dezvolta un cancer de prostata. Prematur. Abia implinise 38 de ani. Pustiit de suferinta unui suflet care nu isi intelege soarta, Octav venise in Vama ca sa uite, sa se lasa prada unei dulci desantari care sa-l linisteasca pentru o clipa. Practic ceruse de la viata, o clipa de suspendare in imponderabilitatea dintre vii si morti. Inainta spre bar, unde ceru o votca. In jarul tigarii vazu silueta lui Petru, stranie, ca un om al cavernelor cum se indreapta spre mare. Ii privi spatele cateva minute incercand sa inteleaga ce face homeless-ul acela cu degetele ale prelungite de niste unghii monstroase. Petru focusa luna prin triunghiul nascut din impreunarea palmelor. “Om mani padme hum”.

Octav se ametise bine si simtea cum incepe usor sa uite si sa relaxeze. Lumea dansa furibunda. Si, dintr-o data cazu curentul. Barul se invalui in negura. Doar focul de pe plaja si luna descopereau taramurile dintre intuneric si umbra. Fara muzica, decorul era diferit. Vantul batea dinspre est aducand valuri din ce in ce mai mari. Dupa cateva minute de contemplare, multimea a inecput sa se descompuna in cautarea altor acorduri, altor povesti. Ramasesera doi barmani si o tipa uscata, frumoasa dar incapabila sa zambeasca, Petru si Octav foarte beat, neintelegand de ce dintr-o data simte atata liniste. “Am murit deja?” Petru s-a apropiat atunci de Octav, l-a privit cu un albastru de icoana si i-a spus: “Muta-te aici si ai sa te vindeci. Pamantul de aici are niste proprietati speciale. Este un loc de putere. O stia si guru Nanak...”Apoi se indeparta de bar, bolborosind in barba, cine stie ce formule mandragorice. Lumina izbugni odata cu melodia sweet bosa nova si viata barului cu nume rusesc incepu din nou sa musteasca. Octav o cauta din priviri pe tipa uscata, dar aceasta plecase spre mare, imbaindu-se, deja  goala sub razele lunii. Pentru o clipa simti un nod in gat si o caldura nestapanita: “Daca am murit deja?” Barul era din nou plin si plin de verva. Din cadru disparuse si Octav. Undeva in spatele lunii, se spune ca este o insula cu un bar unde canta uneori si Leonard Cohen, unde se intalnesc sufletele cu lumina si atunci cand cade curentul.

In asteptarea lui Marian

Printre oamenii frumosi din sat, mai erau si niste ghertoi avizi dupa bani, gusati si naclaiti in propria lor iluzie despre fericire, care se incapatanau sa reziste vibe-ului de purificare declansat de Mama Geea. Constipati si furibunzi ca in acel an, nu se fac bani, cioclii cromaticii variate se strangeau, uneori, la terasa unui dintre ei si faceau strategii de marketing prin care sa-i friga mai cu spor pe putinii clienti. In timp ce puhavii comercianti calculau cat ulei sa foloseasca intr-o luna ca sa se simta la buzunar, nevestele lor, niste toape sclipicioase ieseau pe plaja, pierzandu-se printre turisti, adulmecandu-le gandurile si sentimentele. Si cum atmosfera generala predispune catre fuziune epidermico-afectiva, si bietele de ele simteau un fior interzis pe care nu puteau sa-l decripteze. Stand in jurul focului langa norvegieni bine incchegati care se jucau cu bete in flacari, traiau si ele senzatia provincialei care a vazut pentru prima oara un film porno. SI se duceau acasa, rumene in obraji, puse pe harjoneala si se bosumflau toate cand le incepea gusatul sa sforaie si sa horcaie balos. Dintre ele, Ruana, o moldoveanca silfida, dar mai iute ca un chili mic si rosu, nu privea cu ochi buni si pulpe relaxate acest spectacol onomatopeic pe care sotul ei, Radu, carciumar din Alba Iulia, naturalizat de cativa ani la mare, i-l oferea aproape in fiecare noapte. Asa ca iesea pe furis, se strecura ca o umbra pe sub felinare si se strecura in cortul cate vreunui turist avid dupa o ciorba si un felul doi, gratuite. In noaptea aceea, cu luna portocalie si cer de clestar, Ruana se indrepta grabita catre celalalt capat al plajei, unde o astepta Marian, un inginer divortat, din Bucuresti pe care il cunoscuse la ea la restaurant. Schimbasera atunci niste impresii si constatara destul de repede ca se plac, sunt compatibili, la fel de singuri si de dispusi sa se narcotizeze cu feromoni si testosteron. Probabil, prin a patra zi, dupa ce el achitase cafeaua si apa minerala o invita la o plimbare sub clar de luna spre bulgari. Alerga ghemuita in sal, caci noptile aici sunt intotdeauna piscatoare. Lumina era stranie, pe sub luna palida se harjoneau niste nori negrii cu unii albi desenand forme tulburatoare. Ruanei i se facu brusc frica simtind ca este singura pe plaja. Nici un cort, nici un cuplu, nici macar vreu caine. Pana la locul de intalnire mai erau cateva sute bune de metrii. Nici sa-l strige pe Marian nu-i venea. Se intorcea brusc simtind ca o urmareste cineva, apoi se linistea singura: “Ce-ai fata, esti nebuna, ai 42 de ani si te sperii ca o fetita, ha...” In sfarsit ajunse la loc, dar nici urma de Marian. Inima incepu sa-i bata cu putere. Se uita la ceas. Era in timp. Numai gandul ca se va intoarce singura pe plaja pustie, parca bantuita de fantome, o tintuia locului convingand-o sa-l astepte pe Marian oricat. Era sigura ca va veni, doar n-o sa pui o femeie singura sa alerge de nebuna pe plaja, nopatea, doar ca sa-ti bati joc de ea...” Un alt gand ii paraliza picioarele: “Daca l-a pus sotul meu...daca m-a prins, Daca vine Radu acuma cu Marian de brat si...Doamne!” Trecura vreo 45 de minute. Se facuse 3.30. Linistita ca, totusi, nimic grav nu s-a intamplat, Ruana s-a intors acasa. Nici urma de Marian, pana cand marea nu i-a scos trupul la mal. Verdictul a fost simplu: Necunoscand bine zona, un turist din Bucuresti, pe numele sau Marian Preotu s-a aruncat noaptea in mare, lovindu-se cu tampla de niste bolovani. Trupul sau a fost gasit la trei zile dupa producerea tragediei.

Manu

Lucrase multi ani, ca ospatar, prin strainatate. Dar se plictisise intr-o zi si se hotari sa-si restructureze propriile tipare, asa ca imbracat cu o pereche de jeansi si un tricou mov s-a prezentat la patronul celei mai indeprate cerhanale de pe plaja oferindu-si serviciile. S-au inteles imnediat. Patronul, era un nonconformist care isi alesese cel mai inalt loc de unde se putea privi minunatia de mare. Facea aproape zilnic scufundari, iar Manu devenise in scurt timp cel mai populoar ospatar din sat. Zambitor, rapid, plin de umor si total impredictibil, Manu servea la mese, se ducea repede sa faca o baie, apoi cu apa sarata siroindu-i peste trupul atos dadea restul, le facea cateva complimente clientelor, apoi se apuca de cantat la muzicuta. Si toate astea intr-un ritm ametitor. Fetele veneau pe furis sa se iubeasca cu Manu...Era si firesc, baiatul arata excelent, era un tip misto, patrunzator de destept si extrem de relaxat. Intr-o dupamaiza, la cherhana a venit un cuplu. El avea o aura foarte puternica. Bine, era si extrem de musculos, inalt, cu privire de otel, ce mai...un pitbull in bermude si maieu. Ea, firava, absenta si uluitor de trista. Manu ii simti frecventa imediat si se insuruba la masa lor ca titirezul unui varcolac. Ceafa groasa marai o comanda standard: ciorba de peste, calcan cu mujdei si midii stropite cu sarmuzac. Ea, ireala si confuza isi tugui buzele intr-o soapta:

-“Eu vreau hamsii cu mamaliguta”.

Manu a stiut atunci ca l-a lovit leuca in basca. In timp ce aducea bauturile il privea chioras pe matahalos imaginandu-si diferite cai de a-l elimina din cursa. Singuratea alergatorului de cursa lunga...Printr-o manevra abil de stangace, charismaticul ospatar cu parul cret, ochii verzi si pachetele de fibra pe sub o piele de abanos ii varsa in poala musteriului ciorba fierbinte. Intepat, fraierul s-a ridicat, apucandu-l de clavicula pe Manu.

-“Cumetre, fi mai atent, ca altfel te fac meduza.Capish?”

Desi nu vazuse “Snatch”, Manu se incorda pe loc si din scurt ii aplica un croseu in barbie palugii, care se intinse cumintel pe podea, dand ochii peste cap, ca un functionar public cand ii spui ca si tu esti om. Fatuca, fals speriata se ridica tipand usor.

-“Gore, ce-ai patit? Esti bine?”

Dar Gore facea pe nebunul si tacea in el ca filosoful incepator. Manu il ridica usor, il palmui de revenire si ii aduse o sticla de vin rece.

-“Din partea casei”. Ati alunecat pe podea si v-ati lovit putin”. Ne pare rau pentru inconvenient. Va mai servesc cu ceva?”

Dezarmat de forta pumnului si de firescul cu care ospatarul controla situatia, Gore mai ceru doua cafele si nota. Cu privirea in pamant, golanul din Mangalia intuia ca Rodica nu-i mai apartine. Jucase totul pe cartea muschilor si pierduse in fata unui uscat. “Mortii ma-sii!”

Cand desfacu nota, gasi un bilet: “ Prietene, spar sa nu-mi porti pica, tu ai inceput...nu-mi plac clientii prea familiari, care pun mana pe mine. Nu te costa nimic, dar roag-o pe fata sa mai ramana dupa ce pleci...Stiu ca ma intelegi, m-am indragostit!”

Gore inchise caietelul cu nota si, fara nici un cuvant s-a ridicat de la masa coborand iute povarnisul catre plaja. Rodica a ramas la fel de tacuta la masa, sorbind tacticos din paharul cu pepsi. Manu se aseza dezinvolt la masa, ii cuprinse mainile intr-ale lui si-i spuse:

-“Te vad obosita, nu vrei sa te odihnesti putin? In spate e camera mea, a noastra, scuze, avem si dus si...”

Din spate, Rodica arata chiar si mai bine. Isi legana soldurile in acord cu briza, iar talpile abia daca atingeau podeaua de lemn coscovit de atata nisip.

Asta e Manu...Cica au un baietel de vreo trei ani

Grasutul si druida

Venise la mare, nu pe litoral ca majoritatea femeilor singure, plictisita si obosita de oras, trista si din ce in ce mai rece de iubitul ei. Prima noapte cu vantul in par si sare sub ia care-i acoperea sanii, precum o husa i-a deschis un ciudat apetit pentru viata. S-a angajat la barul cu nume rusesc. Cu banii pe care-i castiga isi cumparase un cort si un sac de dormit, in care de atunci au intrat tot felul de barbati: romantici-drogati; punkeri-directi, pana chair si un director de agentie de publicitate. Se inconjura repede de femei asemanatoare, rupte de sotii lor sau de joburi-le istovitoare din an. Printre prietenele legate cu nisip, transpiratie si placere se afla si Tatiana, mama a doi baieti foarte simpatici, care venea in fiecare an aici, invaluita intr-o solitudine afisata care-i atragea in navod pe toti pestisorii grabiti sa-si depuna icrele intr-un prezervativ oferit de ea. Pe Tatiana, o placea cel mai mult. Si semanau...Ambele aveau o frumusete nordica si un aer delicat. Dupa cateva zile cele doua prietene s-au hotarat sa-l imparta pe Kao, un zeu tanar si narcotizat, posesorul unui trup superb imbinat si a unui suflet sincer de copil. Combinatia intre inteligenta, frumusete si suflet rebel trezisera in cele doua orfeline, trecute de primul zvac al feminitatii, o pofta carnala asemeni leoicelor care vor sa sfasie o gazela. Nici nu era greu...tanarul Adonis, sculptat din alge, valuri si libertate, pletos, barbos,posesorul unei priviri in care vor sa se piarda toate “printesele”, indiferent de burta, era cosntient de toate privirile hulpav de baloase cu care il invaluiau si ziua si noaptea femeile cu Muladhara blocata si fara sa participe niciodata afectiv, isi punea trupul la bataie. Tot timpul ametit, calatorind, defapt in dimensiuni interioare, Kao isi satisfacea intotdeauna “clientele” nefacand nimic special. Se intindea pe spate, lasandu-le pe ele sa-si concretizeze fantasmele cu parfum de cliseu si seu de iluzie...Nici una dintre ele, habar nu avea, ca dupa fiecare partida de amor calinete, Kao, singur pe plaja, ascuns de gluga hanoracului, plangea gandindu-se la jumatatea lui, risipita in atat de multe cioburi care oglindesc diferite chipuri, dintre care nimeni nu stie cate ii apartin Evei, cate lui Lilith. Tatiana a trecut bine prin cele doua nasteri, etaland niste forme ferme. Ea, desi mai tanara cu 5 ani, era ceva mai rotunjoara. Chiar avea complexul unor glezne elefantine...In noaptea aceea cu Kao si Tatiana in cort avu senzatia ca nu placerea o copleseste ci un straniu sentiment de goliciune sufleteasca. Nu era sentimentul de vina, ci de insatisfactie. Ea nu stia ca exact la fel sunt trairile barbatilor cu bun simt cand se duc la curve. E ca o onaneala cu partener...Tavaleala a durat vreo doua ore. Cortul mic s-a impotrivit contorsionarii unor trupuri strivite de propria lor tristete pana cand cateva cuie au cedat iesind din nisip. Vantului nu i-a fost greu sa-l salte intr-o pala si sa-i lase pe cei trei intr-un quelque choise intreruptus, sub privirile blazate ale unor pescarusi, dar crispate ale unor batrane unguroaice care culegeau scoici. Kao plecase deja tragand cu nesat din cui. Ea o privea pe Tatiana cum repara cortul precipitata sa nu o vada cineva si se gandea: “Oare ce va discuta cu sotul ei, cand o va intreba cum a fost la mare si daca copiii s-au simtit bine”...

Intr-o zi, dupa ce-si prinsese un trandafir in par se imbracase cu o rochie vaporoasa primita cadou de la Miki, cea mai buna prietena din Galati, se duse la Terasa cu umbrele din stuf sa danseze in jurul focului cu toate prietenele ei. Baura multe shoturi de tequila, acordurile dracesti rupeau gratiile care mai tineau captiva pe Margareta lui Bulgacov. Ea simtea cum jarul ii ingroasa sangele si o inunda cu o bucurie nedefinita. Zambea imbujorata, invartindu-se pe langa vatra, inconjurata de picioare, fese si sani, toate in cautarea unui dialog. Dintr-un colt o pironea cu priviri grele un grasut timid, care nici macar nu indraznea sa-si imagineze o atingere epidermica cu aceea printesa nordica, coborata parca din Valhalla si care isi invartea rochia vaporoasa, centrifugand firele de nisip impletite cu bucati de jar si ducandu-le intr-un vartej catre stelele, ciudat de atente cu ce se intampla pe plaja. Si cum orice femeie descatusata de oprelisti socio-culturale, simte ca este ravnita, se intoarse brusc catre grasut, zambindu-i ca si cum ar topi o inghetata! Grasutul se fastaci ingrozitor si coplesit de intensitatea privirii ei, lasa capul in jos, prefacandu-se dintr-o data teribil de neinteresat. Ca o felina cu soricelul intre gheare si ea simti un ludic interzis cum o imbie la o schimbare de paradigma: “Dar de ce sa nu cunoastem si limitele unui barbat urat?” se rasfata ea pornind agale catre coltul unde doar umbra ii mai conferea protectie bietului grasut. In drumul ei se izbi de Kao care dansa lasciv cu o roscata minora. Nici nu o recunoscu, fiind absorbit in cercul interior al unei pustoaice din Cluj.

-“Dansezi?” il intreba ea, cu o voce alunecoasa din care razbateau arome de menta, tequila si saliva roz-calda.

Grasutul urat era insa un lup batran. Fusese eliberat conditionat dupa 5 ani, pentru buna purtare. Isi ucisese prietena intr-o criza de gelozie. Statuse la Poarta Alba si imediat dupa ce isi imbraca din nou hainele luase o ocazie pana pe malul marii. Si acum, dupa 5 ani de abstinenta intarita si de remuscari, iata ca vine druida asta ametita si-l imbie intre faldurile unui sac de dormit. Isi ridica privirea din pamant si inclinand usor capul, o apuca de mana si pornira intr-o zbenguiala cu accente etno. De aproape, nici ei nu i se mai parea ca grasutul este atat de urat. In afara unui trup matahalos si a unor haine foarte terne, barbatul avea ceva interesant. O tristete nobila ii sporea paloarea nefireasca printre atatia bronzati.

-“Nu prea te-ai bronzat...Cand ai venit?” sparse ea gheata inerenta oricarei prime discutii dintre doua sexe straine dar in cautare.

-“Azi”, bagui el cu o voce stinsa.

Urmatoarea melodie i-a apropiat intr-o stransoare cam nefireasca. Ii simtea respiratia si i se parea ca barbatul din fata ei nu are nimic in comun cu nici un alt individ pe care-l stransese in brate. 

Cortul ii astepta sub faldurile inceputului de rasarit...

-“A vazut-o cineva pe Raluca?” intreba Tatiana destul de ingrijorata...

O vara de neuitat

El, care purtase atatea masti, de-alungul unor ani in care ceata captase toata lumina ochilor, iar buzele abia schitau zambetul simplu si adevarat, se hotari, intr-o vara, pe malul marii, dupa o experienta uluitoare de extindere a constiintei cu ajutorul unei foarte bune prietene, Maria, dupa un lung si bland dialog cu Divinitatea din el, sa-si aminteasca de lepadarea de Satan si de unirea cu Hristos, fraza care-i ajungea din cand in cand in minte, auzita cu toata fiinta launtrica, atunci cand apa i-a purificat noua viata in taina botezului. A inceput de atunci un lung si sinuos drum cu aceasi maracini si ghiocei violet, ca pe Golgota, cautand sa cuprinda misterul frazei: "fiti desavarsiti precum Tatal vostru este!". Au fost cativa ani de zbor lin catre piscurile cerului din propria minte, si mai ales catre caldura soarelui care-i facea inima sa bata. Constient de faptul ca trebuie sa inchida toate cercurile lasate deschise, a rezistat tristetii cu gust de dulceata de ciresi amare, in confruntarea cu eterna si necrutatoarea lupta dintre cauza si efect. Nici o clipa nu a fost singur, ci purtat discret catre iesirea din limite, de ingerul sau protector, a reusit sa simta, uneori in el acea putere care izvoraste din preaplinul zambetului de copil. Si, usor, usor, a uitat, s-a iertat si a iertat. In clepsidra unui timp iluzoriu, nisipul lui nu mai parea amenitat de furtunile inconstientului, din ce in ce mai luminat, pana cand, intr-o alta vara, in acelasi loc special, supus smerit unor picaturi de lichid magic, obtinut de catre shamanii moderni dupa o lunga discutie cu Sinele Superior, s-a trezit singur, inconjurat de forme si lumini ireale, stand fata in fata cu el. Cu Acuzatorul, cu eternul sceptic cum ca omul ar merita statutul de Indumnezeit. Acela pentru care singurul sens este demonstrarea slabiciunilor omenesti a venit prin el si i-a aratat Adevarul despre toti cei pe care ii considera ca fiind propriile lui reflectari in lume. L-a lasat sa cuprinda intr-o singura respiratie, fericirea lumii, dupa care lundu-i valul propriului sau suflet care ii filtra perceptia l-a lasat sa priveasca in abisul celor mai dragi si apropiate fiinte de langa el, din el...Si dintr-o data, scuturat brusc de orice subiectivism, a vazut si a perceput natura lor, ca o vesnica amintire a proprilor lui limite. O gheara rece, abila cunoscatoare a sediului sufletului din trup a inceput de-atunci sa-l stranga, scotand din mormantul coastelor lui picaturi de pelin, otet si miere...sau fiere! O vara de neuitat cu oameni liberi si singuri, cu frati si surori de pretutindeni, in cautarea sensului si a implinirii, in care Natura le-a vorbit tuturor ca o mama, in care cerul cu luminile aprinse, ludic si netulburat s-a jucat cu formele influentand fondurile, un anotimp al regasirii si al amintirii. Si, cuprins de betia florilor, de dansul ocult al valurilor, de ritmul armonios al sufletelor, el se hotari sa isi impinga cunoastrea si mai departe. Atunci, din negura propriului suflet, vocea Acuzatorului se auzi cu aceeasi claritate, ca acum sase ani, cand Bunul Pastor il culesese din campul de buruieni, asezandu-l pe drumul serpuit catre Acasa. "Ca sa mergi mai departe, trebuie sa accepti adevarul intim al fiecuria dintre semeni, precum si confruntarea cu tot ce a mai ramas necurat in tine. Mergi sau te opresti aici?" Hmmm...ca si cum n-ar fi stiut ca va alege drumul?! Au fost cateva ore de calatorie prin sufletele tuturor acelora pe care el ii investise cu dragoste si incredere. Cand s-a trezit, cuprins de cea mai teribila luciditate a inteles de ce Maestrul sau ii spuse, in fiecare generatie: "Regatul meu nu este din lumea aceasta!” De atunci, el merge necontenit, singur si treaz printre umbre si fantome aprinzand lumina ochilor tuturor celor care il striga. Dar el, mai sarac cu o jumatate, cu un rucsac plin cu pietre de mare, de care uitase, isi muta trupul din ce in ce mai slab si inconsistent spre varful muntelui, pe care desi nu-l vedea, il simtea mereu aproape, dar de neatins. Intr-o clipa s-a hotarat sa astepte...Plecase prea departe, lasandu-i pe cei pe care ii iubeste cu multi pasi in urma. El a murit atunci, ca in somnul acela dintre realitati sa uite si sa poata sta fara sa planga . Cand oboseala aceea de plumb topit a pus stapanire pe structura lui, zambi, isi reinoi juramintele si adormi. Un vis lung in culori ciudate il tot purta pe tarmul acelei mari verzi cu inflexiuni lila, cu plaja vie, lumini calde si un bar cu nume rusesc de unde pornise intalnirea lui cu cel ce a fost din totdeauana. Cu Iov...

Ziua Pescarusului

Imaginea pleaca de pe un felinar, ca un ozn, din panza rosie rasucita cu fire galbene si portocalii, panorameaza lent podeaua de lemn, matura nisipul ca o pala de briza imbatata de culorile nebune ale marii, de la turcoaz la lila si de la albastru plumburiu la aur topit. Apusul, norii, bucatile de cer albastru si limpede acopera o parcela magica, unde totul e viu. Unde totul se joaca ordonat mulandu-se perfect peste starile sufletelor celor rataciti pe acolo. Un foc aprins de fete tatuate, cu priviri rapide si rapitoare imbie duhurile serii la fuziune cu sentimentele insinguratilor care-si cauta o clipa de fercire nevinovata, langa un pahar de mojito sau o bere nervoasa, dar rece. Acordurile strabar pamantul, se inalta intr-un zbor spiralat purtate pe aripi de elfi, facan norii sa danseze, ca niste vechi shamani imbatati de libertate si ayuahasca. Barul cu nume rusesc are un farmec aparte, e micut si intim. Barmanii, cu ochii rosii de verde, zambesc onest si-ti sufla in ochi fumul rebel al lipsei de griji. Oamenii plutesc fantomatici neintelegand de ce se simt atat de atrasi de acest loc sublim de simplu. E ca o vraja...pe care o inteleg doar cei cu ochii sclipind ciudat, ca semn al trecerii lor, in vis halucinant prin stepele mortii. Ciudat, desi se aduna cu totii in jurul focului, raman singuri si visatori, captivi in trupurile lor frumos de inconsistente. Auzisem ca pe aici umbla o “haita” de baieti liberi, care s-au imprietenit cu plantele misterioase din zona, si care fierb laptele intr-un fel anume, din care doar aroma de scortisoara induce in eroare simturile conformiste, si vroiam sa ma alatur lor intr-o calatorie de-o nopate catre ultimile porti, ramas nedeschise, din neatentie. Stiam cine sunt, de unde vin, dar inca nu aflasem incotro ma indrept, si nci nu cred ca vom putea afla pana la inchidera delicata a pleoapelor si dupa ce in ultim asuflare vom auzi vag spre tare: “Eli, Eli lamma sabatahni?” Stateam pe un puf mare si portocaliu cand auzi langa mine o intrebare dulce: vrei un prost? Ti-l dau gata facut cu 15 lei. Il privii in abiosul ochilor pe acel tip uscativ, coroiat, negru ca un brau de frac si zambind ii dadui banii, multumindu-i tacit, printr-o inclinare usoara. L-am activat si in fumul albastrui cu miros promitator de zbor catre launtruri am intrezarit pentru o clipa perspectiva unei intalniri cosmice. Caleidoscop de imagini pixelate in culorile unei realitati, inca misterioase, ascunsa in curgerea unor endorfine dintr-uhn creier mai enigmatic decat Sfinxul si mai tacut ca luna palida, imi aluneca prin simturi inundandu-ma cu un sentiment de bucurie blajina, descatusata de complexe si indigo de trista. Port de ceva vreme cu mine un soi de melancolie grej pe care incer s-o descifrez, insa renunt obosit dupa cateva ore de introspectie sterila, Ma rog, ma ridic si usor clatinat, ma indrept spre bar, unde o blonda cu aer de stepa ma astepta dupa tejghea privindu-ma taios.

-“Stii sa aci o surubelnita?”, o intrebai eu destulo de neintersat.

-“Ia pune-ma la incercare”, raspunse ea, suficient de obraznic, incat sa-mi starneasca o minima reactie.

O strafulgerai piezis, ca un deochi si o pironii cat timp prelucra bautura sincer de infidela. Votca ametita cu suc de portocale, dar numnai niste maini dibace pot agita moleculel, ca ele sa pluteasca imbinandu-se perfect. Cunoscatorii isi gasesc satisfactie in acste coctail simplu, dar datator de flama interioara. Mainile ei aspre, bronzate si noduroase se miscau rotund tradand meserie si chiar placere. Ma stiut in acel moment ca va fi una dintre cele mai  bune surubelnite. Imi intinse pharul sfidator batjocorindu-ma cu o privire de caine lup:

-“Ia vezi stimabile, corespunde standardelor?

Gustai tacticos, dand timp celor doi serpi, argintiu si portocaliu, sa se prelinga armonios pe toboganul unei trahei usor iritate de fum.

-“Da. E foarte bun...aproape perfect.”

-“Dar ce-i lipseste ca sa fie desavrsit? Ma intepa ea neicrezatoare.

-“Companie”, lasai eu sa cada replica imbatatbila de agatat barmanite all around the world. Si asa cum ma astpasem, gheata din ochii ei caprui incepu sa se topeasca, lasand aburii unui rosu timid sa-i coloreze obrajii prelungi.

Si-l prepara iute si ciocnirm in acel fel in acre mainile se ating vag, pentru o secunda tranmitandu-si feromonii unei foarte apropiate imbratisari dezinhibate.

Orele trecura pana la un rasarit incredibil de jucaus, degajand fulare visinii, rosii, portocalii pana la galben pai...Facu schimbul de tura si porniram tinandu-ne de mana, cu picioarele prin apa stravezie. Taceam, sau vorbeam cu sufletul, caci aveam senzatia ca suntem de o viata impreuna. De vieti...Adam si Eva.

-“Stiu un loc foarte special, aici...urca, hai...sau poate te inteapa surubelnitele.

Zambesc si-mi imping pieptul saltand peste niste bucati mari de argila uscata, maro. Intra-devar locul este straniu. La jumatatea unui deal de argila, peste o plaja cu bolovani rosii, care pastreaza in ei milioenele de pasi, cu povestile lor, este o poienita atat de mica, incat se pot tolani in ea, doua trupuri, de preferat de sexe opuse. Ne intindem lasand soarele sa ne patrunda prin pieile uscate de atata sare. Se face 10 dimineata si ea ma invita la ea in camera sa dormim putin. Cum sa dormim?

Ajungem intr-o curte pustie, unde latra patru caini si ne intalnim cu niste baieti dubiosi care despica un cactus si ii mananca semintele. Intram intr-o camera ciudat amenajata si ne trantim pe o saltea dubla intinsa direct pe o gresie care imita nisipul. Si atunci am simtit ceva ciudat...parca imi recunosteam parfumul acolo.

-“Cum te cheama”, ma intreba ea, destul de tarziu.

-“Alex”, raspunsei eu zambind.

In lumina acea poortocalie, am facut dragoste cu “maxilarele” inclestate. Cand ea a adormit, eu am plans, am plans acel umilitor strigat de recunoastere. Sentimentul ciudat persista si mai tare. Nu stiu ce anume resort m-a impins sa deschid sertarul unei noptiere plina de carti imprastiate. Degetele mele lungi si bronzate au atins atunci o fotografie. Din ea zambea ea, pe care nici nu stiu cum o cheama si...cu mine!

Imaginea pleaca Imaginea pleaca de pe un felinar, ca un ozn, din panza rosie rasucita cu fire galbene si portocalii, panorameaza lent podeaua de lemn, matura nisipul ca o pala de briza imbatata de culorile nebune ale marii, de la turcoaz la lila si de la albastru plumburiu la aur topit. Apusul, norii, bucatile de cer albastru si limpede acopera o parcela magica, unde totul e viu. Unde totul se joaca ordonat mulandu-se perfect peste starile sufletelor celor rataciti pe acolo. Un foc aprins de fete tatuate, cu priviri rapide si rapitoare imbie duhurile serii la fuziune cu sentimentele insinguratilor care-si cauta o clipa de fercire nevinovata, langa un pahar de mojito sau o bere nervoasa, dar rece. Acordurile strabar pamantul, se inalta intr-un zbor spiralat purtate pe aripi de elfi, facan norii sa danseze, ca niste vechi shamani imbatati de libertate si ayuahasca. Barul cu nume rusesc are un farmec aparte, e micut si intim. Barmanii, cu ochii rosii de verde, zambesc onest si-ti sufla in ochi fumul rebel al lipsei de griji. Oamenii plutesc fantomatici neintelegand de ce se simt atat de atrasi de acest loc sublim de simplu. E ca o vraja...